Am început cu o promisiune simplă: niciun copil lăsat în urmă.

În 2019, am intrat pentru prima dată într-o cameră plină de copii pe care lumea îi trecuse cu vederea — copii cu dizabilități, copii rămași singuri, copii cărora nimeni nu le ascultase povestea până la capăt.

Nu aveam un plan mare. Aveam o singură certitudine: fiecare dintre ei merita un loc în care să fie primit exact așa cum este. Așa s-a născut „Vise Colorate și Suflete Curate”.

Astăzi suntem un spațiu de terapie, joacă și răbdare — un loc unde progresul nu se măsoară în diplome, ci în prima dată când un copil te privește în ochi și zâmbește.

În acea primă iarnă din 2019 am văzut lucruri pe care nu le poți uita: copii care nu mai fuseseră atinși cu blândețe de mult timp, părinți care nu dormiseră o noapte întreagă de ani de zile, liste de așteptare pe care un copil putea îmbătrâni înainte să primească o oră de terapie.

Am înțeles repede că nu lipsea bunăvoința — lipsea un loc. Un loc unde un copil cu autism nu era „prea gălăgios”, unde un scaun cu rotile nu era o problemă de logistică, unde un părinte epuizat putea, în sfârșit, să respire câteva minute știind că micuțul lui e în siguranță.

Așa că am început să construim exact acel loc — încet, cu mâinile noastre și cu oamenii care au crezut, rând pe rând, în aceeași idee.